Popular Posts

Sunday, December 18, 2016

Terra

Una dintre cele mai romantice aventuri de care este capabilă o ființă umană este să privească la stele. Această atracție transcende barierele spațiale și cele temporale deopotrivă. Oameni din toate națiunile prezente sau apuse, tineri și bătrâni, fermieri și împărați; cu toții privim prin aceeași fereastră. În confruntarea Cosmosului, criteriile obișnuite de divizare a oamenilor sunt dărâmate de imaginea infinitului. Atunci când lumina astrelor tremură pe cerul nopții, câțiva fotoni, porniți la drum poate când creștinismul încă nu exista, își găsesc în sfârșit destinația într-o deschizătură nu mai mare de câțiva milimetri din ochiul unui privitor curios. Uneori, acest șir întrerupt de particule celeste oferă inspirație și ajută la cristalizarea de idei într-o minte fertilă, alterând astfel cursul istoriei pe această planetă. În acest fel, precum și în altele mult mai subtile sau mai puternice, soarta Pământului își extinde legăturile către cele mai îndepărtate locuri din Univers. Suntem cetățeni ai cerului precum și ai pământului.
„O parte din ființa noastră știe că acesta este locul din care provenim. Tânjim să ne întoarcem și o putem face, deoarece Cosmosul este de asemenea în noi.” — Carl Sagan
În dorința de a cunoaște secretele companionilor nopților noastre dintotdeauna, noi oamenii am creat diagrame, unelte și monumente, toate pentru a încerca să înțelegem de unde venim și, poate, unde vom ajunge. Într-adevăr, din legende antice provine ideea conform căreia oamenii au apărut acolo, în mijlocul lor. Astăzi știm că fiecare atom al ființei noastre a fost făurit la temperaturi și presiuni inimaginabile, în nucleul unor stele masive, care apoi au explodat pentru ca miliardele de ani trecute prin țesătura naturii să ne formeze pe noi aici, acum. Cu cât am privit mai îndeaproape, cu atât am descoperit noi straturi în vastitatea ce ne înconjoară. Câteva priviri prin telescop au transformat fiecare dintre miile de stele vizibile cu ochiul liber în mii de alte stele aflate în fundalul invizibil. Apoi a ieșit la iveală faptul că ne aflăm pe o simplă insulă într-un ocean nemărginit. Acum am ajuns să vedem nu doar stelele, ci și planetele aflate în jurul lor. Un gând pare inevitabil: atunci când firele de nisip ale Pământului nu ajung pentru a număra lumile, ce risipă ar fi dacă doar acesta ar găzdui mai mult decât nisip și pietre.
„Cu toții suntem conectați: cu celelalte viețuitoare, biologic; cu Pământul, chimic; cu restul Universului, atomic.” — Neil deGrasse Tyson
Oare lumina noastră unde își găsește destinația? Atunci când privim în sus, cine privește înapoi? Este posibil ca povestea noastră, deși unică în Univers, să nu fie singulară? S-ar putea întâmpla ca dramele telurice să-și găsească existența printre astre? Este fereastra cerească o oglindă prin care să ne înțelegem propriul destin? Dacă sunt acolo, oare cât de departe au reușit să ajungă în demersul lor de a-și înțelege cerul? Câte societăți și-au încheiat explorarea necunoscutului din proprie nesăbuință? Cu siguranță noi avem capabilitatea și poate chiar înclinația spre anihilare. Doar câteva milenii au fost necesare ingeniozității umane pentru a transforma primele așezări permanente în adevărate motoare ale inovației. Este posibil, totuși, ca acest timp să nu fi fost îndeajuns pentru ca înțelepciunea noastră să țină pasul cu progresele tehnologice. La scurt timp după ce a fost descoperit atomul, acesta a putut fi spart în elemente mai mici, iar apoi această putere a fost de îndată folosită pentru uciderea a zeci de mii de oameni. Am descoperit un aspect sublim al naturii și în nicio clipă am început să ne amenințăm singuri cu anihilarea totală.
„Știam că lumea nu va mai fi la fel. Câțiva oameni râdeau, câțiva plângeau, iar cei mai mulți erau amuțiți. Mi-am amintit un rând din scriptura hindusă, Bhagavad-Gita: «Acum, am devenit Moartea, distrugătorul de lumi.»” — Robert Oppenheimer
Astăzi, pericolul nuclear încă există, dar nu mai pare iminent precum în urmă cu câteva decenii. În schimb, o distrugere mai subtilă, dar profundă are loc începând cu revoluția industrială. După zeci de milioane de ani de la ultima extincție majoră a vieții terestre, în ultima fracțiune minusculă a acestui timp, noi oamenii am reușit să eliminăm o treime din pădurile lumii. Am eliberat în atmosferă și oceane dioxid de carbon prins în pământ timp de milioane de ani, iar astăzi rata de extincție a speciilor este de până la o mie de ori mai mare decât cea de dinaintea omenirii. Noi suntem următorul cataclism de pe Terra. Este un gând trist că distrugerea nucleară a umanității ar reprezenta o schimbare pozitivă pentru biosfera acestei planete.

Cu toate acestea, nu este totul pierdut. Realizarea acestor fapte a reușit să schimbe atitudini și tot mai mulți oameni își dedică atenția și ingeniozitatea pentru repararea daunelor anterioare, sau măcar pentru limitarea celor viitoare, dar încă nu este îndeajuns. Cred că modul în care omenirea va trata această problemă are să ne definească pentru mult timp de acum înainte. Ce formă va domina textele viitoarelor enciclopedii: „este”, sau „a fost”? Vrem ca, atunci când strănepoții noștri se vor gândi la o lume mai bună, așa cum este natural oamenilor, aceștia să privească spre viitor, sau spre trecut?
„În capitolul 17 după Luca este scris: «împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul omului» — nu un singur om, sau un grup de oameni, ci în toți oamenii! În voi! Voi, oamenii, aveți puterea — puterea de a crea mașini; puterea de a crea fericire! Voi, oamenii, aveți puterea să faceți această viață liberă și superbă, să faceți această viață o aventură uimitoare.” — Charles S. Chaplin
Aici, pe Terra, istoria omenirii a fost presărată cu fapte de la cele mai odioase, până la cele cu adevărat mărețe. Pentru moment, aceasta este casa noastră și a milioane de alte specii. Avem puterea de a alege ce fel de fapte vom adăuga istoriei acestui secol prin apatie, sau prin determinare; prin ignoranță, sau prin cunoaștere; prin nepăsare, sau prin reponsabilitate.
There was an error in this gadget