Popular Posts

Monday, August 10, 2015

Credință și cunoaștere

Timp de milenii întregi, oameni de pretutindeni au contemplat la natura realității în care se află, încercând să explice fenomenele din jurul lor, de la întâmplările cotidiene, până la motivele din spatele existenței vieții, a Universului și a tot ceea ce există. Întâmplarea face ca fraza anterioară să conțină exact 42 de cuvinte, însă încep să mă abat de la subiect. Așadar, în cadrul societăților umane au apărut sisteme de credință cu o deosebită diversitate, atât a modului în care se caută răspunsuri, cât și a tipurilor de răspunsuri obținute. De exemplu, unul dintre cele mai răspândite motive culturale reprezintă creația lumii, însă cu greu pot fi identificate simboluri comune mai multor sisteme de credință cu origini geografice distincte. În unele culturi se crede că lumea a fost creată din nimic, în altele aceasta ar fi fost creată dintr-un haos primordial, sau reprezintă o simplă transformare dintr-o lume anterioară. La originea creației lumii naturale se află de obicei ființe, sau fenomene, supranaturale, ce nu prezintă constrângerile asociate adesea cu lumea fizică în care ne aflăm.
„Dragul meu Kepler, ce spui despre acești învățați, care, cu încăpățânarea unei vipere, au refuzat cu statornicie să arunce o privire prin telescop? Ar trebui să râdem, sau să plângem?” — Galileo Galilei
Începând cu publicarea în anul 1543, de către Nicolaus Copernicus, a lucrării intitulate „Despre revoluția sferelor cerești”, un nou mod de a privi lumea înconjurătoare a reușit să o schimbe pentru totdeauna. În timp ce sferele cerești își continuau nestingherite mișcarea de revoluție pe care o urmaseră timp de miliarde de ani, în gândirea civilizației umane avea loc un alt tip de revoluție, ce a condus în cele din urmă la dezvoltarea a ceea ce astăzi se numește știință. Ideea care stă la baza acestui mod de gândire este una cu adevărat simplă, chiar dacă uneori pare să nu fie într-o perfectă concordanță cu psihologia umană. Deși se spune că viitorul nu poate fi cunoscut vreodată, revoluția științifică a avut loc pe baza ideii că înțelegem realitatea în care ne aflăm în exact aceeași măsură în care putem prezice viitorul acesteia. Astfel, în această concepție pragmatică, competiția ideilor nu trebuie să aibă ca obiect forța lor de convingere a minții umane prin argumente atent construite astfel încât să satisfacă fiecare dorință și să profite de fiecare slăbiciune a acesteia. În schimb, ideile vor fi cernute prin sita obiectivității experimentelor, ce nu reprezintă nimic altceva decât testarea predicțiilor realizate.
„Echipat cu cele cinci simțuri ale lui, omul explorează Universul din jurul său și numește această aventură Știință.” — Edwin Hubble
Modelul heliocentric al sferelor cerești nu se bucura de avantajul satisfacerii aroganței umane precum modelul geocentric. Acesta, însă, făcea ca orice om, oricând și oriunde s-ar afla în lume, să poată ști încotro să îndrepte telescopul pentru ca pe retina sa să se formeze o imagine a inelelor lui Saturn, sau a petei roșii de pe Jupiter. Aceasta din urmă, știm astăzi, reprezintă o continuă furtună în atmosfera gigantei planete, furtună al cărei interior ar putea găzdui trei Pământuri. Devine astfel aparent faptul că, mai presus de toate, metoda științifică este utilă prin puterea sa de predicție din ce în ce mai bună a viitorului. Iar când viitorul poate fi prezis, acesta poate fi modificat, fapt ce a condus la apariția ingineriei moderne. Aceasta nu reprezintă decât modificarea unor porțiuni ale Universului astfel încât legile acestuia, în măsura în care credem că le cunoaștem, să conducă la o stare planificată a respectivelor, sau chiar altor, porțiuni de Univers. Fiecare program ce rulează pe vreun calculator, cu mișcările predictibile ale sarcinilor electrice pe care le provoacă în cadrul unor circuite integrate, reprezintă un experiment ce testează modelul cuantic al fizicii prin metoda științifică. Fiecare sincronizare temporală realizată în cadrul Sistemului Global de Poziționare testează concret și precis ecuațiile dilatației timpului și spațiului din cadrul modelului relativist construit de Albert Einstein.
„Teoria ta este nebună, dar nu este îndeajuns de nebună încât să fie adevărată.” — Niels Bohr
Cu fiecare ecuație ce descrie un anumit aspect al realității mai precis decât fiecare altă ecuație cunoscută, puterea metodei științifice de a fermeca mintea umană scade în comparație cu acele metode care nu au altceva decât farmec. Nu este dificil pentru comercianții de iluzii să acapareze interesul oamenilor atunci când știința oferă răspunsuri tehnice la întrebări cu încărcătură emoțională.  Numeroase persoane își exprimă nemulțumirea spirituală pe care o simt în legătură cu răspunsurile științei la întrebările existențiale, preferând să continue să îmbrățișeze acele moduri de gândire care dăinuie de mii de ani. Iată că la peste 150 de ani de la construcția stâlpului central al biologiei moderne, teoria evoluției este încă detestată de segmente mari din populație, căci „înger decăzut” sună mai bine decât „maimuță înălțată”. Cu toate acestea, în ciuda strădaniei intense de a elimina emoțiile din procesul de cunoaștere a realității, știința a condus la descoperiri inimaginabile în urmă cu doar câteva secole. Dacă modelul heliocentric a înlăturat Pământul de pe piedestalul lumii, astronomia modernă a spulberat piedestalul cu totul într-o viziune asupra Universului în care există mai multe stele decât sunt fire de nisip pe întreaga suprafață a Pământului. O astfel de imagine, într-adevăr, nu pare benefică ideii că omul are un rol central creației cosmologice, însă nu cred că se poate spune că nu ar avea un caracter puternic spiritual.
„Știința nu este doar compatibilă cu spiritualitatea; ea este o sursă profundă de spiritualitate.” — Carl Sagan
Conform teoriilor științifice actuale, fiecare om este înrudit cu fiecare alt om, dar și cu fiecare alt mamifer, fiecare vertebrată, fiecare animal și fiecare viețuitoare de pe planeta noastră. Atomii din care suntem alcătuiți cu toții au fost formați în interiorul unor stele uriașe, care au explodat în urmă cu miliarde de ani pentru ca noi să putem fi astăzi aici. Energia fiecărui om care a existat vreodată și a fiecărei ființe ce ar putea exista în acest vast Univers, energia miliardelor de miliarde de stele, a norilor cosmici și a fiecărei altă componentă a Cosmosului, toate s-au aflat cândva în unul și același loc. Este o stare de fapt remarcabilă că nenumărabile evenimente din cadrul istoriei naturale au avut loc astfel încât să conducă la existența unor ființe capabile să perceapă chiar și o minusculă fracțiune a acestei opere a naturii din care facem cu toții parte. În aceste condiții, a încerca să înlocuim tapițeria Universului cu imagini inventate de noi înșine pentru a ne satisface prezumțiile pare să reprezinte... o risipă a 13,8 miliarde de ani de evoluție cosmică.

No comments:

Post a Comment

There was an error in this gadget