Terra

Una dintre cele mai romantice aventuri de care este capabilă o ființă umană este să privească la stele. Această atracție transcende barierele spațiale și cele temporale deopotrivă. Oameni din toate națiunile prezente sau apuse, tineri și bătrâni, fermieri și împărați; cu toții privim prin aceeași fereastră. În confruntarea Cosmosului, criteriile obișnuite de divizare a oamenilor sunt dărâmate de imaginea infinitului. Atunci când lumina astrelor tremură pe cerul nopții, câțiva fotoni, porniți la drum poate când creștinismul încă nu exista, își găsesc în sfârșit destinația într-o deschizătură nu mai mare de câțiva milimetri din ochiul unui privitor curios. Uneori, acest șir întrerupt de particule celeste oferă inspirație și ajută la cristalizarea de idei într-o minte fertilă, alterând astfel cursul istoriei pe această planetă. În acest fel, precum și în altele mult mai subtile sau mai puternice, soarta Pământului își extinde legăturile către cele mai îndepărtate locuri din Univers. Suntem cetățeni ai cerului precum și ai pământului.

„O parte din ființa noastră știe că acesta este locul din care provenim. Tânjim să ne întoarcem și o putem face, deoarece Cosmosul este de asemenea în noi.” — Carl Sagan

În dorința de a cunoaște secretele companionilor nopților noastre dintotdeauna, noi oamenii am creat diagrame, unelte și monumente, toate pentru a încerca să înțelegem de unde venim și, poate, unde vom ajunge. Într-adevăr, din legende antice provine ideea conform căreia oamenii au apărut acolo, în mijlocul lor. Astăzi știm că fiecare atom al ființei noastre a fost făurit la temperaturi și presiuni inimaginabile, în nucleul unor stele masive, care apoi au explodat pentru ca miliardele de ani trecute prin țesătura naturii să ne formeze pe noi aici, acum. Cu cât am privit mai îndeaproape, cu atât am descoperit noi straturi în vastitatea ce ne înconjoară. Câteva priviri prin telescop au transformat fiecare dintre miile de stele vizibile cu ochiul liber în mii de alte stele aflate în fundalul invizibil. Apoi a ieșit la iveală faptul că ne aflăm pe o simplă insulă într-un ocean nemărginit. Acum am ajuns să vedem nu doar stelele, ci și planetele aflate în jurul lor. Un gând pare inevitabil: atunci când firele de nisip ale Pământului nu ajung pentru a număra lumile, ce risipă ar fi dacă doar acesta ar găzdui mai mult decât nisip și pietre.

„Cu toții suntem conectați: cu celelalte viețuitoare, biologic; cu Pământul, chimic; cu restul Universului, atomic.” — Neil deGrasse Tyson

Oare lumina noastră unde își găsește destinația? Atunci când privim în sus, cine privește înapoi? Este posibil ca povestea noastră, deși unică în Univers, să nu fie singulară? S-ar putea întâmpla ca dramele telurice să-și găsească existența printre astre? Este fereastra cerească o oglindă prin care să ne înțelegem propriul destin? Dacă sunt acolo, oare cât de departe au reușit să ajungă în demersul lor de a-și înțelege cerul? Câte societăți și-au încheiat explorarea necunoscutului din proprie nesăbuință? Cu siguranță noi avem capabilitatea și poate chiar înclinația spre anihilare. Doar câteva milenii au fost necesare ingeniozității umane pentru a transforma primele așezări permanente în adevărate motoare ale inovației. Este posibil, totuși, ca acest timp să nu fi fost îndeajuns pentru ca înțelepciunea noastră să țină pasul cu progresele tehnologice. La scurt timp după ce a fost descoperit atomul, acesta a putut fi spart în elemente mai mici, iar apoi această putere a fost de îndată folosită pentru uciderea a zeci de mii de oameni. Am descoperit un aspect sublim al naturii și în nici o clipă am început să ne amenințăm singuri cu anihilarea totală.

„Știam că lumea nu va mai fi la fel. Câțiva oameni râdeau, câțiva plângeau, iar cei mai mulți erau amuțiți. Mi-am amintit un rând din scriptura hindusă, Bhagavad-Gita: «Acum, am devenit Moartea, distrugătorul de lumi.»” — Robert Oppenheimer

Astăzi, pericolul nuclear încă există, dar nu mai pare iminent precum în urmă cu câteva decenii. În schimb, o distrugere mai subtilă, dar profundă are loc începând cu revoluția industrială. După zeci de milioane de ani de la ultima extincție majoră a vieții terestre, în ultima fracțiune minusculă a acestui timp, noi oamenii am reușit să eliminăm o treime din pădurile lumii. Am eliberat în atmosferă și oceane dioxid de carbon prins în pământ timp de milioane de ani, iar astăzi rata de extincție a speciilor este de până la o mie de ori mai mare decât cea de dinaintea omenirii. Noi suntem următorul cataclism de pe Terra. Este un gând trist că distrugerea nucleară a umanității ar reprezenta o schimbare pozitivă pentru biosfera acestei planete.

Cu toate acestea, nu este totul pierdut. Realizarea acestor fapte a reușit să schimbe atitudini și tot mai mulți oameni își dedică atenția și ingeniozitatea pentru repararea daunelor anterioare, sau măcar pentru limitarea celor viitoare, dar încă nu este îndeajuns. Cred că modul în care omenirea va trata această problemă are să ne definească pentru mult timp de acum înainte. Ce formă va domina textele viitoarelor enciclopedii: „este”, sau „a fost”? Vrem ca, atunci când strănepoții noștri se vor gândi la o lume mai bună, așa cum este natural oamenilor, aceștia să privească spre viitor, sau spre trecut?

„În capitolul 17 după Luca este scris: «împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul omului» — nu un singur om, sau un grup de oameni, ci în toți oamenii! În voi! Voi, oamenii, aveți puterea — puterea de a crea mașini; puterea de a crea fericire! Voi, oamenii, aveți puterea să faceți această viață liberă și superbă, să faceți această viață o aventură uimitoare.” — Charles S. Chaplin

Aici, pe Terra, istoria omenirii a fost presărată cu fapte de la cele mai odioase, până la cele cu adevărat mărețe. Pentru moment, aceasta este casa noastră și a milioane de alte specii. Avem puterea de a alege ce fel de fapte vom adăuga istoriei acestui secol prin apatie, sau prin determinare; prin ignoranță, sau prin cunoaștere; prin nepăsare, sau prin reponsabilitate.

Moralitate și umanitate

Probleme de moralitate s-au infiltrat adânc în gândirea umană încă de la începuturile acestei specii excentrice. Oare cum este „bine”, sau „rău”, să ne comportăm cu ceilalți membri ai societății noastre? În ce măsură ne afectează credințele majoritar răspândite din grupurile în care trăim? De ce se schimbă acestea în timp și către ce tind să se transforme? Acestea sunt întrebări pe care câțiva oameni le-au adresat de-a lungul timpului într-un demers filozofic ce a primit denumirea de „etică”. În cadrul acestei ramuri a filozofiei, precum în celelalte, există numeroase curente de gândire. Anumite persoane cred că răspunsurile pot veni doar din exterior: din lumea naturală, sau din cea supranaturală. Altele cred că pentru a înțelege moralitatea este necesar, mai întâi de toate, să ne înțelegem pe noi înșine și că reflecția este singura ce poate să ofere o reflexie clară a normelor etice. Nu în cele din urmă, există oameni ce consideră că moralitatea nici măcar nu face parte din realitatea în care ne aflăm. Adesea, însă, oameni de pretutindeni au acționat în relație cu alți oameni fără să cunoască nuanțele teoriilor academice ale eticii. Filozofii antici și cei moderni deopotrivă sunt irelevanți atunci când un copil ne zâmbește și noi îi zâmbim înapoi, atunci când o persoană este în pericol și noi alergăm, sau nu, să o salvăm. Aceștia nu se aud nici atunci când, sub un cer luminat de mii de stele tăcute, în mijlocul oceanului, sângele sclaviilor aflați pe un vas post-renascentist colorează lemnul și marea. Astfel de exemple pot aduce în evidență aspecte adânc înrădăcinate ale caracterului uman. În acest sens, biologia și etologia au puterea de a ne informa asupra naturii noastre complexe, capabilă de cele mai frumoase, dar și de cele mai urâte fapte cunoscute nouă.

„Credința într-o sursă supranaturală a răului nu este necesară; oamenii singuri sunt capabili de toate atrocitățile.” — Joseph Conrad

Totuși, chiar dacă omul are înclinații morale înnăscute, etica este cea care canalizează aceste predispoziții și permite conviețuirea noastră în comunități, în special în cele mari. Prin lentila eticii putem scoate la lumină diferitele nuanțe ale relațiilor dintre oameni, de la dispreț până la empatie și chiar iubire. Deși nu este imediat evident, aceste detalii se regăsesc în codul legilor la nivel național și internațional. Până de curând în istoria omenirii, sclavagismul era reglementat prin lege în multe zone ale Pământului, dar nici astăzi, deși scos în afara legii în toate statele lumii, acesta nu este aproape de a fi complet eliminat. Privite în detaliu și în perspectivă, aceste lucruri evidențiază faptul că moralitatea umană a progresat de-a lungul timpului și că va continua să o facă pentru multă vreme de acum înainte. De fiecare dată când perspectiva comună asupra moralității s-a schimbat, au existat oponenți ai schimbării. Atunci când, pentru prima dată în istorie, un guvern s-a format în jurul ideii că un conducător este un slujitor al poporului și nu invers, unii au crezut că evoluția eticii a luat sfârșit. Aceasta, însă, a continuat să avanseze. Atunci când sclavia a fost scoasă în afara legii, unii au spus că a fost atinsă culmea moralității umane. Vârful avea să fie departe. Atunci când femeile cu o anumită culoare a pielii au primit dreptul la vot, unii au declarat că nimic nu mai trebuie schimbat. Schimbările au continuat să aibă loc. Atunci când oamenii au putut vota fără restricții de rasă și etnie, unii au strigat că trenul progresului moral trebuie oprit. Trenul a continuat să accelereze. Atunci când homosexualitatea a încetat să fie pedepsită cu închisoarea, unii au cerut întoarcerea la valori tradiționale. Tradiția persecuției prin lege a persoanelor de altă orientare sexuală își începuse dispariția. Atunci când oricare doi adulți cu liber consimțământ au început să-și poată exercita voința de a se căsători în fața statului, unii au proclamat venirea Apocalipsei. Sfârșitul nu este încă aici.

„Nimeni nu se naște disprețuind o altă persoană pentru culoarea pielii sale, pentru statutul său, sau pentru religia sa. Oamenii trebuie să învețe să urască, iar dacă pot fi învățați să urască, ei pot fi învățați să iubească pentru că iubirea este mai naturală inimii umane decât opusul ei.” — Nelson Mandela

Moralitatea umană nu este statică și absolută. Ea evoluează pe măsură ce cultura se modifică și avansează. Trăim într-o lume a ideilor și a ideologiilor, iar ideile prevalente acum nu sunt aceleași cu cele care dominau gândirea umană în urmă cu milenii, secole și chiar decenii. La mai puțin de două luni după încheierea celui mai distructiv război din istorie se forma Organizația Națiunilor Unite, care după încă trei ani adopta pentru prima dată în existența civilizației umane o declarație universală a drepturilor omului. Această declarație a obținut recordul de a fi documentul cu cele mai multe traduceri din lume. El se adresează fiecărui om, oriunde s-ar afla pe această planetă sau în afara ei. Este o declarație a ceea ce înseamnă umanitatea, a modului în care vrem să fim tratați de ceilalți și, în cele din urmă, a lumii pe care vrem să o lăsăm celor din viitor. Realizarea fundamentală a moralității este că aceasta e în mâinile noastre. Binele și răul nu sunt integrate în țesătura Universului, altfel stelele nu ar fi rămas tăcute deasupra râurilor de sânge care s-au scurs de-a lungul timpului. În schimb, noi avem puterea de a decide în ce lume vrem să trăim. Este o responsabilitate pe care o purtăm cu toții, de a lăsa lumea mai bună decât am găsit-o. Credem în libertate, drepturi egale și unitate, sau în autoritarism, în superioritatea impusă a unora și în dezbinare? Vrem să ne întoarcem înapoi de unde am venit, sau să construim o lume în care ororile trecutului nu mai pot avea loc? Ceea ce facem în această viață oferă răspunsuri la astfel de întrebări. Atunci când o injustiție are loc, putem alege să facem ceva în privința asta, sau să privim în cealaltă parte. Uneori avem de ales și fiecare alegere crează un viitor alternativ, o cale diferită în viitoarea istorie a umanității. Votul democratic reprezintă un caz particular de alegere, prin care putem altera drastic societatea în care ne aflăm. Prin referendum putem alege modificarea Constituției unui stat, a principiilor care vrem să ghideze relația dintre cetățeni. De asemenea, alegerea reprezentanților poate schimba lumea, căci adesea avem de ales nu doar între candidați, ci între principii și ideologii diferite. Astfel, democrația, precum îi spune numele, este un sistem al poporului și poate fi la fel de frumoasă, sau la fel de hidoasă, pe cât suntem noi.

„Nu este ușor de văzut cum formele mai extreme de naționalism pot supraviețui pentru multă vreme după ce oamenii au văzut Pământul în adevărata sa perspectivă, ca un glob singuratic împotriva stelelor.” — Arthur C. Clarke

Personal, cred că civilizația umană se află încă în copilăria sa. Încă nu am ales pe care cale vrem să mergem: pe cea a cooperării, sau pe cea a autodistrugerii. Totuși, cred că un progres semnificativ a avut loc, un progres al mentalităților umane, un progres al empatiei. Interconectarea lumii moderne îngreunează menținerea ideilor din perioada tribală a omenirii. Este mai dificil să-i disprețuim pe cei pe care ajungem să-i cunoaștem, cu adevăratele lor calități și defecte. Am parcurs un drum lung de la invenția agriculturii, ce a permis formarea așezărilor permanente, până la construirea lumii moderne. Acest drum nu se încheie aici, astfel că, data viitoare când sunteți puși în fața unor alegeri morale, întrebați-vă dacă v-ați îndreptat privirea către direcția corectă.

„Vina faptului că suntem niște slugi, dragă Brutus, nu este în astrele noastre, ci în noi înșine. Oamenii, la un moment dat, sunt stăpâni asupra propriului destin.” — William Shakespeare (Iulius Cezar, 1599)