Credință și cunoaștere

Timp de milenii întregi, oameni de pretutindeni au contemplat la natura realității în care se află, încercând să explice fenomenele din jurul lor, de la întâmplările cotidiene, până la motivele din spatele existenței vieții, a Universului și a tot ceea ce există. Întâmplarea face ca fraza anterioară să conțină exact 42 de cuvinte, însă încep să mă abat de la subiect. Așadar, în cadrul societăților umane au apărut sisteme de credință cu o deosebită diversitate, atât a modului în care se caută răspunsuri, cât și a tipurilor de răspunsuri obținute. De exemplu, unul dintre cele mai răspândite motive culturale reprezintă creația lumii, însă cu greu pot fi identificate simboluri comune mai multor sisteme de credință cu origini geografice distincte. În unele culturi se crede că lumea a fost creată din nimic, în altele aceasta ar fi fost creată dintr-un haos primordial, sau reprezintă o simplă transformare dintr-o lume anterioară. La originea creației lumii naturale se află de obicei ființe, sau fenomene, supranaturale, ce nu prezintă constrângerile asociate adesea cu lumea fizică în care ne aflăm.

„Dragul meu Kepler, ce spui despre acești învățați, care, cu încăpățânarea unei vipere, au refuzat cu statornicie să arunce o privire prin telescop? Ar trebui să râdem, sau să plângem?” — Galileo Galilei

Începând cu publicarea în anul 1543, de către Nicolaus Copernicus, a lucrării intitulate „Despre revoluția sferelor cerești”, un nou mod de a privi lumea înconjurătoare a reușit să o schimbe pentru totdeauna. În timp ce sferele cerești își continuau nestingherite mișcarea de revoluție pe care o urmaseră timp de miliarde de ani, în gândirea civilizației umane avea loc un alt tip de revoluție, ce a condus în cele din urmă la dezvoltarea a ceea ce astăzi se numește știință. Ideea care stă la baza acestui mod de gândire este una cu adevărat simplă, chiar dacă uneori pare să nu fie într-o perfectă concordanță cu psihologia umană. Deși se spune că viitorul nu poate fi cunoscut vreodată, revoluția științifică a avut loc pe baza ideii că înțelegem realitatea în care ne aflăm în exact aceeași măsură în care putem prezice viitorul acesteia. Astfel, în această concepție pragmatică, competiția ideilor nu trebuie să aibă ca obiect forța lor de convingere a minții umane prin argumente atent construite astfel încât să satisfacă fiecare dorință și să profite de fiecare slăbiciune a acesteia. În schimb, ideile vor fi cernute prin sita obiectivității experimentelor, ce nu reprezintă nimic altceva decât testarea predicțiilor realizate.

„Echipat cu cele cinci simțuri ale lui, omul explorează Universul din jurul său și numește această aventură Știință.” — Edwin Hubble

Modelul heliocentric al sferelor cerești nu se bucura de avantajul satisfacerii aroganței umane precum modelul geocentric. Acesta, însă, făcea ca orice om, oricând și oriunde s-ar afla în lume, să poată ști încotro să îndrepte telescopul pentru ca pe retina sa să se formeze o imagine a inelelor lui Saturn, sau a petei roșii de pe Jupiter. Aceasta din urmă, știm astăzi, reprezintă o continuă furtună în atmosfera gigantei planete, furtună al cărei interior ar putea găzdui trei Pământuri. Devine astfel aparent faptul că, mai presus de toate, metoda științifică este utilă prin puterea sa de predicție din ce în ce mai bună a viitorului. Iar când viitorul poate fi prezis, acesta poate fi modificat, fapt ce a condus la apariția ingineriei moderne. Aceasta nu reprezintă decât modificarea unor porțiuni ale Universului astfel încât legile acestuia, în măsura în care credem că le cunoaștem, să conducă la o stare planificată a respectivelor, sau chiar altor, porțiuni de Univers. Fiecare program ce rulează pe vreun calculator, cu mișcările predictibile ale sarcinilor electrice pe care le provoacă în cadrul unor circuite integrate, reprezintă un experiment ce testează modelul cuantic al fizicii prin metoda științifică. Fiecare sincronizare temporală realizată în cadrul Sistemului Global de Poziționare testează concret și precis ecuațiile dilatației timpului și spațiului din cadrul modelului relativist construit de Albert Einstein.

„Teoria ta este nebună, dar nu este îndeajuns de nebună încât să fie adevărată.” — Niels Bohr

Cu fiecare ecuație ce descrie un anumit aspect al realității mai precis decât fiecare altă ecuație cunoscută, puterea metodei științifice de a fermeca mintea umană scade în comparație cu acele metode care nu au altceva decât farmec. Nu este dificil pentru comercianții de iluzii să acapareze interesul oamenilor atunci când știința oferă răspunsuri tehnice la întrebări cu încărcătură emoțională.  Numeroase persoane își exprimă nemulțumirea spirituală pe care o simt în legătură cu răspunsurile științei la întrebările existențiale, preferând să continue să îmbrățișeze acele moduri de gândire care dăinuie de mii de ani. Iată că la peste 150 de ani de la construcția stâlpului central al biologiei moderne, teoria evoluției este încă detestată de segmente mari din populație, căci „înger decăzut” sună mai bine decât „maimuță înălțată”. Cu toate acestea, în ciuda strădaniei intense de a elimina emoțiile din procesul de cunoaștere a realității, știința a condus la descoperiri inimaginabile în urmă cu doar câteva secole. Dacă modelul heliocentric a înlăturat Pământul de pe piedestalul lumii, astronomia modernă a spulberat piedestalul cu totul într-o viziune asupra Universului în care există mai multe stele decât sunt fire de nisip pe întreaga suprafață a Pământului. O astfel de imagine, într-adevăr, nu pare benefică ideii că omul are un rol central creației cosmologice, însă nu cred că se poate spune că nu ar avea un caracter puternic spiritual.

„Știința nu este doar compatibilă cu spiritualitatea; ea este o sursă profundă de spiritualitate.” — Carl Sagan

Conform teoriilor științifice actuale, fiecare om este înrudit cu fiecare alt om, dar și cu fiecare alt mamifer, fiecare vertebrată, fiecare animal și fiecare viețuitoare de pe planeta noastră. Atomii din care suntem alcătuiți cu toții au fost formați în interiorul unor stele uriașe, care au explodat în urmă cu miliarde de ani pentru ca noi să putem fi astăzi aici. Energia fiecărui om care a existat vreodată și a fiecărei ființe ce ar putea exista în acest vast Univers, energia miliardelor de miliarde de stele, a norilor cosmici și a fiecărei altă componentă a Cosmosului, toate s-au aflat cândva în unul și același loc. Este o stare de fapt remarcabilă că nenumărabile evenimente din cadrul istoriei naturale au avut loc astfel încât să conducă la existența unor ființe capabile să perceapă chiar și o minusculă fracțiune a acestei opere a naturii din care facem cu toții parte. În aceste condiții, a încerca să înlocuim tapițeria Universului cu imagini inventate de noi înșine pentru a ne satisface prezumțiile pare să reprezinte... o risipă a 13,8 miliarde de ani de evoluție cosmică.

Ultima frontieră

Cineva mi-a spus odată că animalele au fost create într-o manieră foarte similară cu cea prin care am apărut și noi în această lume, cu excepția faptului că lor nu li s-a oferit darul de a-l cunoaște pe Dumnezeu. Din acest motiv animalele par să privească mereu spre pământul de sub picioare, în timp ce împărăția cerurilor stă descoperită deasupra lor. În schimb, această capabilitate de a contempla lucruri divine ar fi etern rezervată ființelor umane. Doar sufletele noastre ar avea șansa de a fi luminate de cunoașterea lui Dumnezeu, sau damnate pe veșnicie dacă aleg să renunțe la moștenirea lor celestă. Mai târziu în viață am învățat despre cuvintele cardinalului Caesar Baronius, spuse lui Galileo Galilei pentru afirmațiile sale aparent eretice despre relația noastră cu lumea de deasupra. Acesta spunea că „intenția Duhului Sfânt este să ne învețe cum să ajungem în ceruri, nu cum funcționează cerurile”. În orice caz, eu unul nu pot decât să fiu de acord cu importanța ambelor acestor demersuri ale spiritului uman, exprimate de cardinal, chiar dacă din motive ușor diferite. Cu toate acestea, spre deosebire de mulți care au încercat până în prezent să mă învețe aceste lucruri, trebuie să recunosc că sunt încă nefamiliarizat cu scopul din spatele creației omului și al „bestiilor”. Mai mult, contrar opiniei lui Baronius, afirm credința mea că pentru a ajunge în ceruri trebuie să le înțelegem, mai întâi, întinderea.

„Cu toții stăm în mocirlă, dar unii dintre noi privesc la stele.” — Oscar Wilde

Într-adevăr, pare că, din timpuri imemoriale, oamenii au văzut în firmamentul nopții lucruri pe care alte ființe pământești nu ar putea spera vreodată să le întrezărească. Nenumărate tipare începeau să iasă la iveală din miriada de lumini ale boltei cerești, cu mișcările lor lente, dar amețitoare. Unii au văzut o țestoasă, un taur, sau alte creaturi ale Pământului, în timp ce alții credeau că văd fete tinere dansând liber printre stele, neștiind ce pericole pândesc în întuneric. În Japonia antică se credea că ziua și noaptea au apărut atunci când Amaterasu, zeița Soarelui, nu mai putea suporta prezența maleficului său frate, zeul Lunii, și a decis să cutreiere cerul separat de acesta. Câțiva oameni, însă, au privit acoperișul lumii mai îndeaproape și au realizat că poveștile sale ne pot spune mai multe decât întâmplările trecute ale zeilor. Cu alunecarea lor subtilă de-a lungul întunericului, astrele ne-ar permite să întrezărim ceea ce încă nu s-a petrecut. În timp ce învățat să scriem, învățam de asemenea să citim ceea ce a fost înscris acum multă vreme cu cerneală argintie pe cea mai măreață pânză dintre toate.

„Cel mai frumos lucru pe care îl putem simți este emoția misterului. Ea este sursa pentru întreaga artă și știință autentică. Acela pentru care această emoție este străină, care nu mai este capabil să se minuneze și să fie absorbit de reverență, este ca și mort: ochii săi sunt închiși.” — Albert Einstein

Astfel de lecții despre prezicerea evenimentelor viitoare bazată pe mișcarea aparentă a stelelor sunt încă larg răspândite în societatea noastră. Cu toate că prezicerea destinului indivizilor prin observarea astrelor rămâne înrădăcinată în cultura populară, aceasta nu pare să afecteze prea mult munca filozofilor și cercetătorilor moderni, care par să fie mai interesați să învețe despre soarta spațiului, a timpului și, în cele din urmă, a întregului Univers. Prin astronomie, cosmologie și astrofizică am reușit să privim dincolo de ceața densă creată de praf cosmic, dar mai ales de preconcepțiile umane, și am descoperit o lume stranie, dar minunată. Este o lume atât de vastă încât s-a speculat că un creier ce-ar conține informația necesară pentru a înțelege mărimile implicate s-ar prăbuși de îndată sub propria greutate într-o gaură neagră. Atunci când stelele sunt așezate sub privirea noastră ca firele de nisip într-un deșert fără de sfârșit, pare dificil să înțelegem importanța unor maimuțe de pământ ce-și încheie una alteia existența pentru „teritoriu” pe un fir de praf, învârtindu-se în jurul unui fir de nisip, ambele fiind purtate de o blândă adiere printre dunele crescânde și peste canioanele extinse ce formează Universul nostru.

„Am fost să explorăm Luna și am descoperit Pământul.” — Eugene Cernan

Pentru foarte multe persoane, Universul este „acolo, departe”, un simplu fundal pe cerul nopții, din ce în ce mai ascuns de lumina așezărilor urbane. Pentru alții, însă, acesta reprezintă „ultima frontieră”, iar destinul nostru este puternic întrepătruns cu cel al astrelor, chiar dacă nu conform tiparelor propuse de zodiac. La patru secole distanță de ereziile lui Galilei, oamenii pășiseră pe un alt corp ceresc și, pentru prima dată, Pământul era cel care răsărea la orizont, ca un glob singuratic împotriva stelelor. Emisari robotici ai umanității au ajuns să cutreiere Sistemul Solar și chiar să se îndrepte către alte stele din galaxie. Frontiera este pretutindeni, iar visul de a accede la lumea cerească s-a extins din teologie în tărâmuri laice, sau poate cosmice. Uneori este indicat să ridicăm ușor privirea către viitor, oricât de îndepărtat și utopic ar părea, măcar pentru a realiza câte obstacole, dar mai ales slăbiciuni umane, mai sunt de străbătut în drumul umanității, din câmpiile noroioase ale Tanzaniei, către norii albi ai văzduhului și dincolo de ei.

Vot pentru egalitate în Irlanda

În Republica Irlanda a avut loc un referendum istoric pentru a proteja în Constituția țării căsătoriile între parteneri de același sex. Faptul că peste 90% dintre irlandezi se identificau în anul 2011 ca fiind creștini face cu atât mai importantă victoria obținută pe data de 22 mai 2015 în lupta pentru egalitate. Acest fapt demonstrează oamenilor de pretutindeni că nu pot pune în seama credinței religioase disprețul pe care îl simt pentru alți oameni. De asemenea, acest referendum a arătat că problema egalității în drepturi nu este doar o problemă pentru cei ce nu dispun de acele drepturi, ci este o problemă a întregii umanități. Peste 62% dintre alegătorii irlandezi au decis că nu vor ca starea de nedreptate socială să persiste în țara lor. Având în vedere acest procent ridicat, nu poate fi vorba doar de persoane gay care au luptat pentru propria lor libertate, ci este vorba despre o populație majoritar heterosexuală care a refuzat să ia parte la subjugarea unei minorități. Într-adevăr, pentru persoanele cărora le pasă cu adevărat de semenii lor nu poate fi plăcut să se afle la niciunul dintre capetele biciului.

„A fi liber nu înseamnă doar a scăpa de lanțuri, ci a trăi într-un mod ce respectă și îmbunătățește libertatea celorlalți.” — Nelson Mandela

Acest vot irlandez pentru egalitatea în drepturi arată că, așa cum nu trebuie să fii negru pentru a susține dreptul la vot al tuturor cetățenilor, așa cum nu trebuie să fii femeie pentru a susține dreptul la educație pentru fiecare cetățean al țării, nici gay nu trebuie să fii pentru a susține dreptul oamenilor de pretutindeni de a se căsători cu persoana iubită. Aceste probleme nu sunt unele specifice unor minorități, ci sunt problemele tuturor cetățenilor unui anumit stat. Nu este o luptă a minorităților împotriva majorității, ci mai degrabă o luptă a oamenilor împotriva injustiției, oriunde aceasta ar putea să apară în societate. Astfel, populația Irlandei se alătură avangardei sociale în ceea ce privește drepturile omului într-o tendință globală de conștientizare a modului în care trebuie să evoluăm ca civilizație umană.

Harta jurisdicțiilor în care căsătoriile între parteneri de același sex sunt legale, în curs de legalizare, recunoscute oficial, sau există sub formă de uniuni civile.

Din păcate, însă, există încă numeroase țări în care ideile libertății și egalității în drepturi nu sunt la fel de populare. Există o uriașă discrepanță între statele care protejează cu sfințenie libertatea individuală a cetățenilor și cele care îi execută în spațiul public pe cei ce îndrăznesc să susțină asemenea idei subversive. Cu toate acestea, un vânt al schimbării continuă să înconjoare întregul glob pământesc, iar idealul libertății câștigă popularitate cu fiecare zi ce trece. „Arcul universului moral este lung, dar se îndoaie către justiție”, spunea Martin Luther King Jr. în istoricul său discurs din Washington D.C., în fața Monumentului lui Lincoln. Visul de egalitate al liderului mișcării drepturilor civile nu este unul singular, ci el este împărtășit din ce în ce mai mult de oameni de pretutindeni.

Imagine postată pe Twitter cu descrierea: „Iisus își iradiază curcubeul peste orașul Dublin în această dimineață!”

Într-o notă mai puțin serioasă, în timpul numărării de voturi din cadrul referendumul irlandez, deasupra orașului Dublin, capitala Irlandei, au apărut mai multe curcubeie. O persoană cu o viziune științifică asupra lumii ar putea spune că acest fapt este o coincidență ce poate fi atribuită vremii ploioase, specifică zonei respective, însă nu este de mirare că numeroase persoane au declarat în mediul social, mai în glumă, mai în serios, că Dumnezeu a oferit un semn de aprobare pentru schimbarea ce avea loc în societatea irlandeză.