Destinația: Marte

În data de 16 iulie 1969, trei locuitori ai Pământului plecau într-o aventură de explorare care cu doar un deceniu în urmă ar fi putut exista doar în mintea unui nebun. Cinci zile mai târziu, însă, omenirea a privit victoria nebunilor, a visătorilor: primii oameni pășeau pe Lună. Din acel moment, bariera dintre cer și pământ părea învinsă. Ce altceva ar fi putut împiedica explorarea acestei noi frontiere? Totuși, cu doar trei ani mai târziu, Luna dispărea în spatele unei nave spațiale pentru ultima oară. Ca în multe alte domenii, oamenii au fost înlocuiți de roboți. Aceștia sunt dispensabili, eficienți, rezistenți la condițiile spațiului cosmic. Ei sunt alegerea logică.

„Oricine se află deasupra celui mai mare sistem din lume alimentat de hidrogen și oxigen, știind că o să fie aprins sub el și nu este un pic îngrijorat, nu înțelege complet situația în care se află.”
— John Young

Oare logica stă la cârma acestui demers necontenit de explorare? Mulți continuă să afirme că există nenumărate probleme mai apăsătoare, că înainte de a explora galaxia, ar trebui să ne facem ordine în propria casă. Misiunile Apollo, spun ei, au fost alimentate de cursa de înarmare dintre marile puteri geopolitice ale perioadei. Există un adevăr incontestabil în aceste afirmații. Cum altfel ar fi putut S.U.A. și U.R.S.S. să-și demonstreze măreția militară, dacă nu prin a pune oameni pe Lună? Chiar așa, cum altfel? A fost aceasta cea mai pragmatică alegere posibilă? Nu cred. În ciuda ororilor prin care trecuse omenirea în prima jumătate a secolului, în ciuda scenariilor apocaliptice ce pândeau la orizont, cred că cineva încă îndrăznea să viseze.

„Acesta este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire.”
— Neil Armstrong

Poate că aceste evenimente au fost plănuite pentru a alimenta mândria națională, dar în cele din urmă au adus cu ele o nouă percepție asupra locului nostru în Univers. Mulți astronauți au descris experiența vizualizării planetei noastre, suspendată în întunericul cosmic, ca fiind una revelatoare pentru condiția umană. Ca ei, milioane de oameni au fost inspirați și schimbați profund de perspectiva oferită în era spațială. Costul unei misiuni spațiale poate fi ușor cuantificat, dar rezultatul ei nu. Misiunile Apollo au fost posibile prin munca a nenumărați oameni, de la ingineri și constructori, până la echipajul din Houston și cel din rachete. Cei care s-au întors de pe Lună au fost primiți ca niște eroi. Aceștia reprezentau simbolurile unei strădanii nebunești.

„Din partea echipajului Apollo 8, încheiem cu noapte bună, mult noroc și un Crăciun fericit, iar Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi toți, toți cei de pe bunul Pământ.”
— Frank Borman

Astăzi roboții explorează pentru noi, lărgind limitele cunoașterii pentru creatorii lor. Ceva lipsește, însă. Nevoia de explorare nu ne este complet satisfăcută, așa că o nouă mobilizare începe să prindă formă. Precum niște marinari aflați pe o mare calmă, simțim cum brizele încep să se adune. Dacă agențiile și companiile spațiale își vor putea duce planurile la finalizare, vom vedea oameni pe Marte cel mai târziu în anii 2030. Aceleași argumente pot fi aduse. Noi, cei care nu suntem în stare să conviețuim în armonie cu propria noastră planetă, să îndrăznim să pășim și să locuim pe alta?

„Marte a fost survolat, orbitat, plesnit, examinat, lovit cu rachete; au fost făcute salturi pe el, rostogoliri, săpături, perforări; a fost copt, chiar și aruncat în aer. Ceea ce încă nu s-a realizat: pășirea pe Marte.”
— Buzz Aldrin

Cred că acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de asta. Avem nevoie ca acesta să fie, cu adevărat, doar începutul unei noi ere în istoria noastră, o eră în care, oriunde ne-am afla, atunci când privim în sus să știm că cineva privește înapoi. Cei care vor conduce această nouă expediție a omenirii vor găsi cu greu punctul albastru din cerul lor, dar aprecierea lor pentru acesta va crește astronomic. Poate că aceste fapte se vor răsfrânge mai larg asupra întregii omeniri, iar acele probleme apăsătoare care concurează pentru resursele noastre de azi își vor găsi soluții care altfel ar fi fost imposibile.

Cassini: ochiul din cer

Data de 15 septembrie 2017 este una specială. Nu pentru un singur individ, nici măcar pentru o națiune. Aceasta va fi o zi a întregii omeniri. De când există oameni pe această planetă, lumea a fost împărțită în două mari tărâmuri: cerul și pământul. Unul ne-a fost rezervat nouă, să-l stăpânim așa cum știm; celălalt a fost pus deoparte pentru zei, neatins de imperfecțiunea ființelor pământești. Astăzi, însă, după milenii de studiu atent, poarta ne este într-un final deschisă. Fără ezitare, spiritul nomad al celor care au cucerit fiecare continent terestru a ieșit din nou la iveală.

Mâine va avea loc finalul unei misiuni de explorare, începută cu douăzeci de ani în urmă și concepută cu mai bine de un deceniu înainte. Visul ei, însă, există de când am fost capabili să visăm. Printr-o colaborare internațională, în anul 1997 o rachetă era lansată, nu pentru distrugere, ci pentru cunoaștere. La bordul ei se afla o sondă spațială, Cassini, a cărei misiune a fost explorarea sistemului format de planeta Saturn și lunile sale. Denumită după zeul roman al agriculturii, Saturn este cea mai îndepărtată planetă vizibilă ochiului liber.

„Alegem să călătorim către Lună în acest deceniu și să facem celelalte lucruri, nu pentru că sunt ușoare, ci pentru că sunt grele.”
— John F. Kennedy

Oamenii, însă, nu s-au mulțumit să vadă un simplu punct pe cerul nopții. Mai întâi au fost construite instrumente optice, care au permis vizualizarea mai bună a inelelor inconfundabile din jurul acestei planete, împreună cu cele mai mari dintre lunile sale. Apoi, însă, emisari robotici au fost trimiși în numele Pământului, să exploreze acolo unde noi încă nu putem ajunge. Fiind prima sondă intrată în orbita lui Saturn, Cassini este ochiul nostru din cer. Cine știe, poate că într-o zi vom privi din nou cu ochiul liber acest obiect celest, de această dată, însă, Pământul fiind cel dificil de identificat pe fundalul întunecat al Cosmosului.

„Știința nu cunoaște frontiere, deoarece cunoașterea aparține întregii omeniri și este torța care iluminează lumea.”
— Louis Pasteur

Nava spațială Cassini a studiat Saturn de aproape timp de treisprezece ani. Încă dinainte, acest instrument științific ne-a extins cunoașterea Universului. În drumul său către Saturn, aceasta a realizat douăzeci și șase de mii de imagini ale lui Jupiter, formând cel mai detaliat portret al planetei. Apoi a testat cu succes teoria generală a relativității, concepută de Einstein la începutul secolului trecut. Ajunsă la Saturn, Cassini a descoperit nu mai puțin de șapte luni, necunoscute până atunci, ale acestei planete. O parte din ea, proba numită Huygens, a atins cu succes suprafața lui Titan, cea mai mare lună din Sistemul Solar. Înțelegerea noastră despre compoziția și comportamentul atmosferei lui Saturn au fost, de asemenea, extinse considerabil. Multe alte măsurători au oferit date cruciale cunoașterii umane și vor continua să genereze descoperiri mult timp după încheierea acestei misiuni.

„Nu te afunda blajin în această noapte bună! Urlă, urlă împotriva dispariției luminii!”
— Dylan Thomas

Iată, deci, că această misiune va avea un final abrupt pe data de 15 septembrie 2017. După o serie de tranziții ale sistemului de inele, Cassini va intra în atmosfera giganticei planete, transmițând date către Pământ până în ultima clipă, când presiunea atmosferică va zdrobi fiecare componentă a acestui instrument științific. Această metodă a fost aleasă pentru a evita contaminarea involuntară a lunilor pe care ar putea să existe viață, odată cu pierderea controlului terestru asupra sondei a cărei rezervă de combustibil se încheie. După nenumăratele jertfe aduse zeului agriculturii de-a lungul timpului, acest sacrificiu nu va fi în van.

„Știința modernă a fost întotdeauna o călătorie în necunoscut, cu o lecție în smerenie ce ne-a așteptat la fiecare oprire. Mulți pasageri ar fi preferată să rămână acasă.”
— Carl Sagan

Dacă vreodată în viitorul Universului, o civilizație extraterestră va învăța despre planeta noastră și existența omenirii, aceasta cu siguranță se va confrunta cu o istorie violentă și distructivă. Vor cunoaște adevărata amploare a disprețului de care a fost odată capabilă această specie primitivă. Poate, însă, vor vedea că aici, într-un colț uitat al galaxiei, câțiva oameni au îndrăznit să ridice privirea și să întrezărească ceva mai important decât lupta pentru avere și pentru putere.

Într-adevăr, a trimite în spațiul cosmic o navă științifică nu aduce niciun profit imediat. Mult mai productive sunt defrișarea necontrolată, sau arderea de combustibili pentru producerea de energie la scară largă. Cunoașterea lumii naturale nu se poate vinde pe bursă. Avem în fața noastră un eșec economic. Dar de ce o facem, totuși? De ce aruncăm cu bani în planete îndepărtate? Informațiile despre lumea în care trăim, inspirația pe care o oferă viitoarelor generații de cercetători, aceste lucruri nu se măsoară în bancnote.

„Noi nu vom fi printre cei care vor ajunge la Alpha Centauri și celelalte stele apropiate. Va fi o specie foarte asemănătoare nouă, dar cu mai multe dintre atuurile noastre și mai puține dintre slăbiciuni.”
— Carl Sagan

Cred că cel puțin o persoană, ca urmare a acestei misiuni, va alege să ia în mână un telescop, atunci când ar fi putut să ia o armă. Poate că această simplă întâmplare va face diferența și acea civilizație extraterestră a viitorului va învăța ceva total neașteptat; va învăța că, de fapt, n-au fost niciodată extratereștri. Strămoșii lor au reușit să încheie ciclul etern al naționalismului, iar această planetă demult uitată a dat naștere unei noi conștiințe, în care adevăratul inamic este ignoranța. În caz contrar, vom fi demonstrat că frontierele cosmice sunt mai ușor de învins decât propriile limitări biologice.